Munca este un drept,  nu o pedeapsa

 

                 Asemeni unei eclipse, cand Umbra cuprinde, demonic de incet, lumina astrului si o transforma, depresia si lehamitea pare sa cuprinda o anumita categorie de “oameni ai muncii”. Culmea, tocmai pe cei ce au contact direct cu publicul, cu noi, adica ! Ghilimelele  nu se vor a fi ceva jignitor la adresa acestor persoane; este doar un mic semnal de alarma, deoarece munca, in conceptul sau primordial, este un element vital, fara de care fiinta umana nu poate supravietui si este “unealta” progresului, acel “ceva “ care ne urca pe scala regnului animal.

Asadar, cum si de ce a ajuns sa fie perceputa ca o condamnare pe viata?! Desigur, putem spune ca suntem saraci, ca muncim pe bani putini etc, s.a.m.d, insa nimic nu justifica gradul de impolitete la care comerciantii si functionarii au ajuns in relatia cu noi, clienti si contribuabili. Noi, cei ce, prin munca noastra, facem posibila existenta salariilor lor, suntem intampinati, tot mai des, de fete “acre”, tratati cu vadita si voita impertinenta si expusi la riscul de a ne “intoarce pe dos” si starea noastra de spirit.

Trecand de la generalitati, in care ne-am regasit cu totii propriile experiente, sa “indreptam degetul” spre cativa “oameni ai muncii”. Acestia, in opinia mea, ar trebui sa nu mai ocupe acele job-uri si sa lase loc celor ce chiar merita dreptul la munca.

Desigur ati observat ca vanzatoarele, “sufletul comertului”, care deja se cere resuscitat,  vorbesc la telefon mai ceva ca si agentii de bursa! In special cele din chioscurile stradale par sa aiba o apetenta sporita pentru convorbiri telefonice interminabile. La chioscul de paine din cartier, daca nu e “prin vecini”, adica la povesti cu alte vanzatoare din magazin, “doamna” vorbeste la telefon sau are vreun “vizitator in chiosc, iar eu, clientul, o intrerup din socializare. Desigur, dupa cateva  “runde” de tratament impertinent, in care a trebuit sa intervin peste conversatia sa cu “vizitatorul” ca sa cer ce voiam sa cumpar, in care mi-a servit produse de panificatie cu mana neacoperita, nu a avut sa imi dea rest si a fost obraznica, am incetat sa mai imi las banii in acel “punct comercial”. La una dintre banci am fost rugata sa vin a doua zi ca sa platesc o comanda online, fiindca aveau o viziata a sefilor “mari” si nu avea timp sa caute niste date in calculator… Mai deunazi, doamna care citeste contorul de curent mi-a batut la usa in asa mod de parca a vrut sa-I testeze balamalele! Daca eram cu inima mai putin reistenta, aveam toate sansle sa fac infarct. Si, bineinteles, nici macar nu si-a cerut scuze! A spus ca unii locatari stau in camera “mica” si de aceea bate mai tare. Evident, “mai tare” la doamna insemna sa dea cu pumnul in usa…

Si, totusi, aceste personaje  au dreptul la munca ! De ce suntem saraci? De ce suntem la coada Europei? Pentru ca nu mai avem notiunea de respect.  

G.E.S.