Translate

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service

Dincolo de aparente


Daniel Marian
Deva,


la zoo, mă, ţi-e bine ?

sunt o biată mârţoagă la adăpat, care n-am o amărâtă de bere
faceţi chetă printre celelalte mârţoage – băutoare şi ele de bere
poate una mă va rage din pustii – şi veţi scăpa din mân’o bere





nici nu mai ştiu; bine că e uitare

ai fi un obiect târziu al naşterii mele
în drumul spre niciodată m-ai împiedecat de-un nicicând
convalescenţa-mi zdravănă am proptit-o-n ghilimele
pentru oricând, dac-ar fi foarte curând







Cronica literara

Daniel Marian

                   Cu Firimituri de vociLumea din noi
          ne duce şi ne aduce Azi departe, mâine aproape
                            la un Inventar de cuvinte

   Claudia Gabriela Marcu: „Noiembrie al meu”

              Mai aproape de zilele noastre, tot mai rar mi-a fost dat să întâlnesc delicateţea împletindu-se cu arta. Înclin să cred că fiecăruia din noi ne sunt oferite în dar naturaleţea, normalitatea gândirii şi a limbajului. Doar că alegem în schema complicată a vieţii, să ne sprijinim fiecare în felul său de câte un cer, de câte un rug de mure ori chiar de câte un gard de sârmă ghimpată; se întâmplă ca până şi cerul să fie gimpat, uneori chiar dacă de neînţeles. Renunţarea la cifru pentru a ne exprima cu limpezime, mai ales în şuvoiul versurilor devine astfel aproape un act de curaj.
             Claudia Gabriela Marcu este o prezenţă cât se poate de clară între multe, multele înceţoşări care ne intersectează şirul peregrinărilor, confuz tocmai din pricina rătăcirii căilor de comunicare cândva considerate intrinseci. E ca şi cum, hai s-o zic, ai trece de la metabolismul întortocheat de Facebook, la viul grai. Spune ea, poeta, astfel: „Nu cânta-n lucruri deşarte /Să găseşti răspunsuri încurcate /Când după taina urzelii /Te înveleşti în mătasea serii. //Nu căuta în depărtări /Jocuri care ţi se cer /Ci du-te spre muntele albastru /Când suspinul inimii te apasă. //Nu căuta în fântâni adânci /Glasul ciocârliei să îl aduci /Ci drept luceafăr să-ţi alegi /Călăuză în nopţile când pleci. //Nu căuta în pocalul suferinţei /Rugăciuni ţesute cu fir de bumbac /Când sub cetatea vântului străbat /Izvoarele înţelepciunii. Dar ele tac.” ( Nu căuta – pag. 125 ). Poate incredibil, dar se poate vorbi şi cu eleganţă sufletească nedisimulată, pe lumea asta a poeziei ( ! ). Se poate găsi echilibrul unei valenţe interioare pe care să o împărtăşeşti cu ceilalţi, aducându-le motiv de împăcare cu lucrurile frumos imperfecte şi de aceea unice în esenţa lor.
             Cât se poate de răspicat, poeta arată înspre întregul lumii, mai convingător de aşa nu se poate; ne scrie lecţia despre omenesc pe tabla aburindă a fiinţei, cu litere de căldură: „Nimeni pe plan vertical /Nu vede, n-ascultă, nu învaţă /Enigmele rămân imagini / Lipsite de chipuri, feţe întunecate /Întorc adevărul înspre minciuni / Speranţele rămân în nori împietriţi de uimire. /Ne temem în nemurire /Ascundem trufia în pagini de carte /Murim cu oglinzile sparte, e răutate… /Nimeni pe plan vertical /Nu plânge la răsăritul zilei /În cer liniştea se răsfaţă /În timp ce pământul geme /Sub arbori desfiguraţi, orizontul memoriei /Multiplicat de gânduri ce se zbat printre fire de nisip /Aride vremuri – ne întoarcem spre limbaje suferinde /Nimeni pe plan vertical…” ( Plan vertical – pag. 19 ). A te teme de nemurire, a ascunde trufia prin pagini de carte, a muri cu oglinzile sparte,  –  aceasta e împovărarea cea mare, care din trăitori vremelnici în drumul spre nesfârşita trăire, ne împiedecă precum un frâu, un ham, un hîţ, care ne trage de-a valma înspre colţurile mai puţin rezonante ale bogăţiei noastre genetice.
              Claudia Gabriela Marcu nu foloseşte îndeobşte cuvinte mari, ea ne aduce aproape de acurateţea împlinirilor cu de la sine înţeles, chiar dacă mă întreb de ce spune „Înfrângere” atunci când e loc de biruinţă, cu o sinceritate largă se transpune în imagini convergente cu tâlcul care este doar al ei: „Sting nepăsătoare făclia întrebării /Strivind îndoieli din priviri răvăşite /Când sub văl de legământ /Bănuieli se răsfrâng pe pământ. //Înfrunt creionul cu spada de cuvinte /Şi în zvâcniri de gesturi trădătoare /Etern aşez o şoaptă trecătoare /Pe mlaştina sufletului pustiit.” ( pag. 17 ).
             Am întrebat-o pe poetă dacă un joc şerpuit de cuvinte nu e mai aproape de şerpuita, ori şopârlita viaţă pe care o trăim sau pare-ni-se că o trăim; era vorba despre un fel de înnorare, „Şi ce târziu”. Dovada că e trăire şi nu părerea trăirii, a fost răspunsul ei:”Da, dar eu aşa am scris, nu-i aşa ?” Iată: „(…) Şi ce târziu vezi pasărea lumii pierdută în văzduhul uitării /Şi ce târziu aerul nopţii te îmbracă în gândurile lui /Şi ce târziu în plânsetul cerului citeşti aşteptarea /Şi ce târziu te îndemni înspre zorii risipiţi de vânt /Şi ce târziu ajungi în lumea mea, ca să te pierzi cu mine /Te pierzi din lumea ta (…).! ( pag. 39 ).
             Suntem şi nu suntem împreună cu propriul nostru trecut, timp în care ne parcurgem prezentul mai-mult-decât-relati, înverşunându-ne spre viitorul întotdeauna improbabil. „Azi departe, azi aproape /Se vede conturul trecutului /În ochiul care uneori mai doarme /Pe umerii de lut ai lumii /Suspină tăcerea nopţilor senine / … /Azi departe, azi aproape, /Urcă gândul pe colina dragostei /Când din adâncul filelor de carte /Răsar cuiburi din bătăi de vânt / … /Azi departe, azi aproape /Mereu urcând pe drum de sare (…).” ( Azi departe, azi aproape – pag. 143 ). Să întâmplă să nu fim câteodată departe doar de fragmentele răsfirării noastre în timp, ci chiar şi de noi înşine; „Ploi”: „Departe de noi apunem în ploi /Stagnează jocul primăverii / Cu oboseli din minţi îngheţate /De timp înşelător, e noapte. //Departe de noi apunem în ploi /Şi flori de cuvinte coboară /La uşa visului minunată seară /Adorm pe petale de ceară. //departe de noi apunem în ploi /Iar vânătorii nopţii închid sentimente /Ardem resturi de gânduri aruncate /Pe noptiere sparte de vise – e noapte.” ( pag. 47 ). Este aici o nocturnă perfect închegată din ceea ce ne străbate cu ceea ce ne-am dori, atunci când simţirea dimpreună cu visul se adună în gânduri pentru a pregăti locul cuvintelor.
             Într-o „Viaţă de sticlă”, poeta ne aşază în faţa unui tablou preţios, precum cântecul unei sirene; totul curge lin, cu astâmpăr de la învolburare, dar cu conştientizarea fiecărui punct care poate fi deopotrivă şi desfătare dar şi pericol de înec: „Privesc mareea sufletelor /Pierdute în îngheţul uitării /Şi alerg spăre fluxul dragostei, /Prin nepăsarea trădării. / … /Aştept un clinchet de iubire /Privesc mereu spre nemurire /Şi singuri în lumi paralele /Ne reîntregim printre zăbrele /Te strig cu vocea ştearsă /În globul de cristal, /Atât de grave vorbe /Rostite-n fiecare nor (…).” ( pag. 60 ).
             De altfel, undeva într-un areal interior, necesar dintr-un fel de a fi subtil, dacă nu de vinovăţie faţă de neştiutele lumi, ne sunt răzleţite-n simţuri „Firimituri de voci”: „Înnod cuvântul amanetat /de iluzii pătimaşe /Şi strâng cu mâinile pătate /Indiferenţa de pe chipul /Măcinat de pustiu /Se lasă tăceri… /Insuflu aerul libertăţii /Printre admiraţii flămânde /Şi în răsărit de întrebări /Adun acorduri din firimituri de voci.” ( pag. 61 ).
             Poeta devine tristă în „Lumea din noi”, când transfigurează veşnicia ca şi cum ar putea fi agăţată de o toartă, precum o amforă în care Dumnezeu a amestecat gram cu gram licorile de la fiinţă la nefiinţă: „Ne despărţim de lumea din noi /Nu mai vorbim cu dor de dor /În faţa cerului îngenunchem /Şi în umbrele tăcerii adunăm /podoabele uitării… //Ne despărţim de lumea din noi /Nu mai pictăm prezentul din noi /Şi printre licuricii nopţii revedem /Vieţi schiţate, priviri trucate… ( … )” ( pag. 88 ). Nevoia de a lămuri socotelile cu nebuloasa a fi,ajunge într-o matcă a sinelui contemplativ, unde are loc un „Inventar de cuvinte” : „Inventar de cuvinte pe întâmplări narate /Vicii descifrate pe capcane aruncate. /Puncte de vedere şi imagini în sfere /Intrigi scrise pe hârtii omogene. /Te ridici din pulberea vieţii /Contempli cu liricul fiinţei /Pe străzi te vezi pierdut /Cu chipul transfigurat, slut. / … / Din loc în loc accentuezi pătrate /Pătate cu timiditate, sprâncene ridicate /Reiei povestea de la început.” ( pag. 18 ).
              Pe „Corabia nebunilor” ( pag. 27 ), mă miră că nu ne-am întâlnit până acum – sau poate că da; e clar un loc pentru poeţi, altceva ce să zic…; în „Noiembrie al meu” ( pag. 35 ), nu e loc de întâlnire, pentru că într-adevăr e al ei, al poetei, e poemul  rotund, fără vreo scăpare a unei muchii… Dar ceva tot mai notez, pentru a mă putea opri, momentan, din astă privelişte fără doar şi poate înţelept de limpede, de plăcută, deloc scrâşnită şi nici întortocheată sub auspiciile vreunei ambiţii de cine ştie ce curent literar mai mult sau mai puţin emblematic după vreun trend anume. „Dualitate în intimitate /Părăsesc neajutorarea /Mărunţită în pasiuni /Amprentate pe frunţi /Ce îşi revarsă stropii /Preocupării alternante / … / Iubiri nenăscute din ancorări divine.” ( Dualitate – pag. 67 ). Iar pentru a rămâne în registrul acesta, care cred că se apropie foarte mult de o latură a unui destin sublim, atât doar: „Fructul pământului înfloreşte în gândul meu /Izvor de vorbe, nesecat /De timpul adormit în vitrina amintirii. //Acolo e lucrarea divină /Acolo e mana cerească /Acolo e lupta omenirii /Exilată în păcate. / … / Acolo e visarea de vise / Acolo e sfârşitul nesfârşitului /Acolo e lucrarea divină.” ( Acolo – pag. 95 ). Cu voia divină, în lumea aceasta plină de înţelesuri, Claudia Gabriela Marcu  –  iată că le-ai găsit pe acelea care trebuie. Înţelesurile lumii, lumea fiind a poeziei.



( 2012 )








DANIEL MARIAN

Capăt de lună plină

Vine
hămesitul cal de fluturi
ce-a-nfulecat orbeşte

un neam întreg de îngeri
impecabili.

pe când erau lucrurile gri
Dumnezeu picura cerneală.
fără vântul mărunt, nimic
nu era dinaintea
furtunii.

foamea de aripi
a ţinut loc de disperare.

vine, iată-l.
oare şaua l-ar scoate din minţi ?




Daniel Daian

poem despre cerc şi pătrat într-o culoare de dimineaţă

dimineţile aveau gust pătrat
nu ştiu dacă înţelegi cu adevărat
culoarea unei forme geometrice
nici dacă ai văzut vreodată mărimea unei dimineţi
atârnând la gulerul unei cămăşi
nu asta este cel mai important
contează doar gustul
ca o reclamă românească la condimente
gustul concentric al fiecărei zile
de miercuri




neîntâmplată

în ziua în care m-am sinucis două lebede înjunghiate
se chinuiau să-mi țină loc de speranță
și un trup de cerneală își scria testamentul 
încă o zi eternă călătorește prin mine
mai adânc decât un vers infestat cu himere
trăiesc varianta feminină a lui benjamin button
nu mai am limite pe care să le ating 
și scriu poeme pentru atunci când nu-mi mai pasă
să deschid instantaneu fereastra
să mă legene acele neprețuite mame în brațele lor de fier
să-mi spui noapte bună și să mă dezmierzi
ca pe-o minune care n-a apucat să se întâmple.


suspecți de iubire

ți-am spus că prea multă iubire ne ucide lent
nici măcar ciuma nu a făcut atâtea victime
suntem îngeri până la proba contrarie
și moartea ca un executor silit ne rătăcește bagajele
pe mâine iubitule petrecerea s-a terminat
am spart baloanele și un iz de alcool îmbracă pereții
timpul și-a turat motoarele ca un bolid de curse
exilându-ne în cea mai îndepărtată galaxie

suntem suspecți de iubire în secundele rămase
după apocalipsă ne amintim în sfârșit cum e
să fim doar noi și dumnezeu.





Cum ne-am iubit ca doi razboinici!
Si amandoi eram destoinici
Ca sa izbim unul intr-altul,
Sa dam atacul si asaltul.
Am rupt suliti, am spart scuturi
Am devastat atunci tinuturi
In suflete unul altuia,
Si-adeseori mi-am zis ca nu-i Ea
Iar batalia-i fara tel!
Si tu spuneai gemand: ,,Nu-i El!“
De unde-atata inclestare?
Acuma ploua plumb in zare
Si stam plouati, zdrobiti si uzi
Si tu ma-ntrebi: ,,Tu nu auzi?”
Zic: ,,Da...” Si-mi dardaie toti dintii
Pe crestet mi-au picat argintii
Ori poate ca e numai coiful
Si vantul inghetat mi-i roibul.
Si ne zambim...
Zici: ,,Mor curand.”
Iar eu raspund cu voce slaba:
,,Am primul dreptul la mormant.”
Si eu ti-s rob si tu-mi esti roaba.
https://www.facebook.com/terteci.dan




                                   În jurul vieţii  



Privesc în urmă şi văd tulbure un gând,
Un susur plâns de valuri şi vânare,
O lacrimă de jad, un fluture rănit,
Lăsat în praful vieţii, ca pe-o frunză de rând.

Pe pârjolita vale era cândva un vis,
Era un copăcel cu bănuţii de-aramă…
Era clinchetul vesel de râset cristalin…
Acum e doar tăcere… căci visul drag s-a stins.

Ne naştem şi murim în fiecare zi,
Cu fiecare soare un vis se naşte, moare…
Plecăm venind, fără să ştim de unde,
Dar ne întoarcem veşnic spre dorul de-a iubi…

Copacul fermecat cu bănuţi de aramă
Renaşte în tăcere din firul de lumină,
Din ochii plini de taină, magie şi credinţă,
Fără să ţină seama de-i vară ori de-i toamnă.

G. E. S.




                        Acasă 

Mai ţineţi minte odiseea morţii
Din rugăciunea blândului prelat
Când, legănaţi în clopote ce bat,
Jucam în stele – zarurile nopţii?

Mai ţineţi minte locul fermecat?
În colbul galben zânele de aur
Cu tinere fecioare îngraşă un balaur;
Stigmatizează veacul iubirea la bărbat.

Azi nimeni nu mai vrea să povestească
Ţinutul unui suflet blestemat;
Umbrele vin aici doar să se nască;
Misterele bolnave se lasă de fumat.

Hei, prieteni, m-am întors acasă:
Mai sunteţi vii sau – iarăşi – v-aţi mutat?

Marcel Bot





Orientale 

Ce gând ciudat! Sunt singur, dar prin iris,
Ca-ntr-o oglindă strălucind prin ani,
Înconjurat de magi şi de profani,
Mă văd de mână cu zeiţa Isis.




În jur e-atâta pulbere, şi vântul

Descătuşat închipuie orgii;
Aici va fi un sfinx, şi simetrii
Piramidale vor veghea pământul.

În temple vechi, picturile murale
Par a vorbi de-un prinţ nemuritor;
Mă simt venit abstract din viitor
Spre rădăcini, prin datini ancestrale.

Urmaşii regilor slăviţi acum
Vor fi uitaţi, iar magii vor pieri;
Într-un târziu şi zeii vor muri,
Voi trece singur, călător de fum.

Dumitru Tuhuţ





Recitind Goethe

Mai ştii tu ţara cu cireşi în floare?
Ori i-ai văzut bolnava poleială?
Văzut-ai luna cum încet mai moare,
Ori i-ai simţit scârbavnica sfârşeală?

Mai ştii tu ţara cu cireşi în floare,
Cu trubaduri şi măscărici zglobii,
Ori cavaleri zbârciţi văzut-ai oare
Scurgându-se încet către chilii?

Mai ştii tu ţara cu cireşi în floare,
Cu un război în fiecare an,
În care doar iubirea ne mai doare
Din rănile soldatului duşman.

Daniel Mariş





Veşti din Triunghiul  Beermuzelor


                                                                    Azi nu fac nimic


             Mi-am pus totul la punct de aseară, fără nicio virgulă, după ce m-am gândit bine cum să fac să nu fac nimic de dimineaţă şi s-o ţin tot aşa până s-o-nsera iară. Dacă mâine o iau de la capăt încă nu ştiu pentru că e prea devreme ca să gândesc, de fapt ce să gândesc, când tocmai ziceam că azi nu fac nimic. Nici măcar nu scriu, asta face parte din ce cugetam productiv aseară zgâlţâind din taste foarte ambetat de solemnitatea zilei de azi. E sărbătoarea lehamitei, în calendarul de rit nou.  Am aranjate frumos pe umeraş costumul şi cravata, dar nu le îmbrac pentru că, nu-i aşa, azi nu fac nimic. Nu mă duc nici măcar să-mi iau ţigări şi evident bere, ceea ce e destul de grav pentru că iată am început să am déjà îndoieli cu privire la consecvenţa de care trebuie să dau dovadă. Dar stai, că nu trebuie să am îndoileli cum nu trebuie nici să dau dovadă într-o zi mare ca asta, în care tocmai nu fac nimic.
                 Dece aş face ceva, când oricum e degeaba, iată că nu pot să zbor pe Marte, cum  nici măcar să demit un amărât de preşedinte de ţară, darmite unul de scară de bloc, asta ar fi chiar culmea, nici nu-ndrăznesc să mă gândesc la aşa ceva. De fapt, cum să gândesc, când azi nu fac nimic. Bine, să mă duc să mă culc. Dar cum să mă duc fie chiar şi să mă culc, când asta ar presupune două lucruri dintr-o dată, a te duce şi a te culca. Ori, să fie clar, azi nu fac nimic.
               E greu, e al naibii de greu, dar dacă mi-am pus în cap ca azi să nu fac nimic, asta e, trebuie să mă ţin de cuvânt. Când nu mai pot, habar n-am ce-i de făcut, de sunat la 112 poate, dar nici asta nu merge pentru că azi nu fac nimic, chiar nimic. Voi vedea ce va ieşi după ziua de azi, începe să semene a sinucidere tembelă, le plâng de milă angajaţilor de la stat, marilor manageri, parlamentarilor, miniştrilor, ca să nu mai vorbim de un amărât de preşedinte care azi să nu bea să nu fumeze să nu hăhăie nici măcar dacă vrea să-şi dea demisia n-are cum, e nasol rău de tot… Ptiu, piei, vis urât ! A trecut ziua de azi ? Sau, mai bine, să trecem peste ziua de azi ?!...




                                                             M-am hotărât ce fac azi

               
            Deşi e dis-de-dimineaţă şi la ora asta oamenii cuminţi  se dau de ceasul grijilor, eu râd de ce-am visat astă-noapte. Iar ce-am visat, asta şi fac azi. Deci gata, primul lucru va fi să mă duc să arborez  drapelul Botswanei pe balcon. După care, mă duc la supermarketul din cartier, care nu e deloc super – marketul, că de altfel cartierul e ceva mai răsărit decât al Primăverii, al Verii, Toamnei şi Iernii la un loc. Unde voi produce o reală revoltă, pentru că vor vrea şi alţii să facă la fel ca mine, şi anume voi plăti la casă ţigările şi berea, cu bancnote botswaneze, găsite pe internet. Că lei n-am, s-au ascuns de mine bine de tot în junglă, după ce au fost hăituiţi de alţii într-o vânătoare cruntă, măcel, ce mai, genocid de lei. Iar euro am văzut doar pe afişele electorale, cu moacă de unul sau de altul, azi aleşi sau renegaţi ai poporului, sau cel puţin aşa mi s-a părut. Nu demult, am mai încercat figura asta cu dolari tasmanieni, fără să-mi dau seama cât de deşteaptă e tipa de la casă, care a căutat repede pe ipad şi mi-a zis că-s falşi, nu contează că-s scoşi la imprimantă, dar nu-s neam cu dolarii americani, canadieni, australieni, neozeelandezi şi desigur botswanezi, de nicio culoare. 
               După ce gat cu cumpărăturile, mă duc la frizerie, unde îmi voi lăsa freză cu plete în loc de caricatura băsesciană cu care-s osândit în oglinda-mi botswaneză, luată la reduceri cu etichetă de oglindă veneţiană, dar oricum fabricată în China. La frizerie nu plătesc, că mă place frizeriţa care de dragul meu cântă şi-mi dansează pe după urechi cu foarfecele din plastic luate de la jocul cu păpuşi al lu’ fii-sa.
               Proaspăt frezat, fumat şi amberat, mă duc pe centru, ăla vechi pentru că ăla nou încă se construieşte, are timp de-a fi gata până la sfârşitul lumii, sper să-l mai prind. Aicea, voi saluta pe toată lumea, care sunt convins că mă cunoaşte, de-atâtea ori i-am salutat pe toţi la en-gros încât ar fi culmea imposibilului să nu mă ţină minte. La care îmi vor răspunde la salut, le voi da câte-o bancnotă botswaneză, din alea rămase rest, iar dacă nu voi lua una bucată par în cap, înseamnă că am avut o plimbare frumoasă. Altceva nici n-are rost să mai fac pe ziua de azi, sau oricum, nimic din ce-am visat, că la noapte o mai pun de înc-o zi şi trebuie să-mi păstrez energia pentru aia.
               P.S. Cum le zice la bancnotele alea din Botswana, să caute cine vrea pe internet, şi să ia de-acolo, că-i la liber.


                                                             Ştiu ce voi face mâine

               
              Ehei, mâine-i mâine, e cu totul altă treabă, numa’ oţâră şi nu-i poimâine, trebuie avută mare grijă când déjà participi la construcţia viitorului. Dar sunt o fire optimistă, mi se trage de la ţigări şi de la bere, de-aia ştiu că va ieşi bine. Aşa că mâine mă duc drept la balamuc. Am mai fost, mai demult, pe vremurile bune, într-o vizită de curtoazie oficială jurnalistică,  ehei, când până şi aşa-zis-nebunii erau veritabili, nu cronţăiţi şi-mbocăniţi ca acuma. Wow uau, ce balamuc fain cool mişto era pe vremurile bune. Acuma e-un fel de teatru ieftin, unde nu se vând destule bilete la intrare. Cine mai vine să vadă un biet parlamentar, ministru,  preşedinte sau Napoleon, care se ascunde de braţul lung al justiţiei independente ?; sau pe unul care şi-a exersat excesul de zel sexual pe soacra vecinului, bietul omul crezând că-i propria lui soacră; ori teroristul din peşteră, bin-laden-ul autohton care nu ştie s-aprindă aragazul decât la o universitate. Nu mai e ce-a fost, asta e sigur. Da’ vorba superb a lu’ “Phoenix”: “Lasă, lasă, lasă,/ Că ajungem noi acasă !”. Deja mă gândisem să le duc “nebunilor frumoşi ai marilor oraşe”, nişte filme şi postere cu Svejk, eroul copilăriei mele, pe vremea când Chuck Norris încă nu salva America, nici vreun ci(u)(m)păndel, România. Sigur îmi vor cere autografe, aşa că le voi da pe ambalajul unui kil de zahăr primit în campanile electorale, sau pe pliculeţul unui prezervativ, ş-ăla primit tot c-o ocazie similară. Îmi pare rău că produsele respective le-am folosit între timp, să-ndulcesc vorbele unora, care nu erau atât de dulcege pe cât mă aşteptam, drept pentru care le-am şi regulat, adică le-am pus în regulă, în consecinţă.
               Îmi va fi dor de sper să nu mor de dor, de vremurile bune. De colega mea Jenny, mă rog, Eugenia, dar să nu fie confundată cu una de mâncat. A fost superb, până să intrăm la balamuc refugiaţi într-un birt, în aşteptarea unui telefon de la director sau de la primar, Jenny a fost star hollywoodian, ce mai, a fost de Oscar, păcat că nu se făcea casting în zona balamucului. Comanda lui Jenny la tejgheaua birtului a fost, citez din memorie, cam aşa: “Daţi-mi, vă rog, o jumătate de feliuţă de pită, o linguriţă de zahăr şi o gumă Dosarele X !”. După ce a scăpat fătuca de la bar tava din mână şi s-a ascuns după tejghea, ehei, atunci mi-am dat seama că era obişnuită mai mult cu aceia care săreau gardul din balamuc, nicidecum cu d’ăştia ca noi, care umblam liberi şi mândri în vizite de curtoazie oficiale jurnalistice. Aşa că mâine mă voi duce sigur la balamuc ! În amintirea vremurilor bune. Să nu uit.



                                                             Oare ce-am făcut ieri ?

               
               Zău dacă mai ştiu, aproape că habar n-am, sunt niznai şi impredictibil-retroactiv. Am o circumvoluţiune evaziv pătată cu un film serial din care partea asta cu ziua de ieri trebuie decodată. Sigur mă plângeam, mă petiţionam şi mă aruncam asupra unei cumplite pene de ţigări şi de bere. Sper că n-am spart vreun depozit al regiei ăleia de protocol , prost regizată regie, unde caşcavalul umblă cu şoarecu’ de ciucalată-n zimţi, cum ar veni, prin caşcaval putându-se pricepe orice are găuri conforme cu realitatea bugetului public. Cum eu nu sunt public, da’ asta nu-nseamnă că-s nici privat(ă), mă gândesc că oarece tot am făcut de-am zis de ce nu i-oi fi pus sare pe coadă băs(esc)ului, ori coada pe sare; sau ponti(a)cului, sau crinului anatemizat regaliceşte ? Naiba ştie, că nu vreau să zic mai rău: fir-ai a dreak’, eu despre subtilitatea subsemnatului, în limbaj feibucist, tuitărit/ciripărit ori haichiufaiv care deşi seamănă cu un strănut te poate lăsa lat oricând, că seamănă şi cu aiemfive / six. La naiba cu toate ştrongălelile de deformat creieri şi limbi. Mai bine eram necuvântătoare, dădeam aşa din cap şi din mânuri ca la circus, fără a ne mai plimba limba uscată de penuria de bere, prin cavitatea bucală împuţită de tutun cu scame şi aşchii de copaci. Da’ nu e treaba de ce-am zis; oare ce-am făcut ieri ? Măi, la o adică m-am uitat pe saitul official al tâmpeniilor omologate şi instituţionalizate,  şi ce să vezi, într-adevăr apare o notă de subsol cu indicativul top-secret DM, da’ nu-i grav, nici prin extrapolare la cum mă cheamă când  mă strigă câinii pe stradă, pentru că poate fi un simplu (e)vanghelism, din câte ştiu încă neeradicat ci chiar ridicat la rang de uite-şcoala-nu-e-şcoala-unsă-fu-tu-mai-ştii-cu-slană-de-o-mâncară-javrele.
                După formula Clopotului lui Gauss, aia care te-aduce din ieri trecând prin azi în mâine, ar trebui să pun un fir de păpădie scuturată pe hartă, şi să-mi văd de treabă. Doar că, din ecuatie2, ceva nu e tocmai în regulă cu radicalul ăla, să nu mai zic de pi, sau de icsu’ ăla care fiind şi la pătrat mai are tupeul să-şi pună şi minus, după ce se-mparte-n două, aşa-n bătaia de joc şi-n văzul mulţimii.
               Ştiu ce cred eu, de voi zău dacă ştiu, aproape că habar n-am…; ieri, iaca n-am făcut nimic; păi nu vă spusăi din capu’ loc(al)ului, că-mi pusăi asta-n cap, şi cu toate că mă doare capu’ acuma, de la relativitate, bat-o vina, formula aia nu v-o mai dau, c-o găsiţi la orice drogherie ori grogherie, trecui ziua cum-necum c-un hă ş-un hâc. Ş-un fuuuuuuuuuuum lung cât o zi de post. Hai, noroc.

Daniel Marian










“Corbii şi hienele” crizei financiare- 

RECUPERATORII

                                    Suntem în plină criză financiară. Asta este clar şi limpede pentru noi toţi. Lichidităţile par să fi dispărut undeva,  într-un Univers paralel, locurile de muncă “au intrat la apă” şi “pe cale de consecinţă”, cum zice o vorbă avocăţească, suntem mult mai săraci. Devine greu sau chiar imposibil să ne plătim datoriile, iar în frumoasa noastră ţară nu există nici măcar în teorie conceptul de “protecţie socială” sau “soluţii de criză” aplicate în practică. Ei, dar, aşa cum hienele şi corbii apar să hăcuie raniţii şi morţii, tot aşa instituţiile financiare şi prestatorii de servicii cu abonamente asmut recuperatorii asupra datornicilor. Dacă multe locuri de muncă sau desfiinţat, au apărut cele pentru “recuperatori datorii directe”. Adică tot nişte semeni de-ai noştri care vin şi bat la uşa datornicului (în multe cazuri nici nu mai este acela domiciliul actual, dar nu au actualizată baza de date, asta e!) şi, dacă nu este nimeni acasă, lasă un plic ce conţine “ameninţarea” şi un pliant drăguţ, color şi care, desigur, a costat mulţi bani (aberaţie de marketing!). In concluzie, nu avem bani, nu sunt locuri de munca, dar angajam recuperatori şi plătim pliante şi plicuri “trendy” ca sa impresionăm datornicul. Interesant, nu-i aşa ? Dar, oare, de ce o fi devenit acel cetaţean “datornic” ? Că, poate nu mai are unde munci, poate abia se descurca dintr-un biet somaj, sau chiar mai rău şi, în această situaţie, cum rezolvă situaţia datoriei aceste tertipuri stupide de recuperare ?! Ca omul nu are, pur si simplu !
Nu ar fi mai logic, mai firesc si chiar mai ieftin, să se dezvolte şi să se implementeze programe de criză, cu perioae de suspendere a plăţilor, cu diverse variante  negociate amiabil ?  Căci, un contract, este un parteneriat. Dacă partea “client” este în incapacitate de plată, partea “prestator” trebuie să găsescă o soluţie partenerială, agreată de comun acord, până la revenirea situaţiei financiare în parametrii normali.

“Subiect: notificare de plata de la departamentul recuperare directa datorii

buna seara..numele meu este cosmin am 21 de ani.in urma cu un an si 5 luni am incheiat 4 abonamente pe numele meu,dar cu contractul de casa al tatalui meu,la vodafon,am platit niste garanti la inceput pt fiecare telefon in valoare de 150 de lei.dupa prima luna am depasit abonamentele ajungand in jurul smei de 100 si cv de lei..apoi abonamentele cu tot cu penalizari au anuj in valoare de 660 de lei.am tot primit notificari si somati la un moment dat am si vorbit cu o operatoare de la departamentul recuperari,i-am explicat ca nu am posibilitatea de plata si mi-a spus ca va pune deoparte dosarul.timp de cam 5 luni de zile nu am primit nici o instiintare nimic.acum o luna am primit o notificare de la departamentu recuperari directa a datoriilor prin care ma anuntau ca am de platit 660,97 de lei contravaloarea serviciilor,1.478,46 lei penalizari de intarziere,2.515,40 taxa de reziliere si in total suma de 4.654,83.si imi spuneau in aceasta notificare de plata,ca daca in termen de 30 de zile de la primirea acestei notificari de plata voi primi vizita unui agent de la departamentul de recuperari directe si la sfarsitul acestei notificari scria cu rosu si sulbiniat sa ii contactez urgent deoarece neplata poate avea consecinte legale grave.in cursul zilei de astazi am primit vizita unuia dintre agenti la domiciu si nefiind a casa mi-a lasat o carte de vizita si m-a spus sa il contactez urgent,daca nu voi fi chemat in instanta si va fi o executare silita.

()...nu am bani si familia mea trece printr-o perioada critica.veniturile sunt mai mici de 1000 de lei si suntem 4 persoane.va rog mult sa imi dati un sfat.

va multumesc.”

sursa: http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_124016/notificare-de-plata-de-la-departamentul-recuperare-directa-datorii.html#axzz2QHh8zmCa




Este important să ştim ce spune, totuşi, Legea referitor la acest subiect.

Citat “ ()campionul recuperatorilor, avocatul Iulian Urban. Iată răspunsul său:

Intr-adevar prescriptia dreptului la actiune opereaza la 3 ani de zile de la nasterea unei restante. Dincolo de acest termen, creditorul nu mai poate sa actioneze debitorul in judecata pentru plata unei datorii, adica nu mai poate obtine concursul fortei coercitive a statului roman pentru constrangerea debitorului.

Cei de la EOS KSI incearca sa te convinga sa platesti restanta si asta este ok, insa sub nici o forma nu ar putea sa te induca in eroare , sa iti spuna ca te baga pe liste negre, pentru ca nu pot face acest lucru si nu este deontologic profesional.

Notiunea de lista neagra in schimb, inseamna ca , in baza de date a EOS vei ramane ca nu ai achitat aceasta datorie si aici trebuie sa intelegi doua aspecte :

1. nu vei fi inregistrat la Biroul de Credit pentru ca asa cum vei citi aici, practic de la 01.01.2008 la Biroul de Credit nu se mai inscriu decat strict restantele din segmentul de creditare bancara;

2. tu vei ramane probabil in baza de date a EOS

3. mai exista de asemenea un aspect : intre Vodafone si Orange exista incheiat un acord de prin 2000, in baza caruia, ei schimba date si inregistreaza pe cei care nu isi platesc datoriile ; aceasta baza de date, incepand cu 01.01.2008 este insa ilegala, adica Orange nu te poate refuza sa iti faca abonament pentru ca ai o restanta la Vodafone, intrucat Autoritatea pentru Protectia Datelor Personale , a spus clar ca nu se pot constitui intre agenti economici, care opereaza pe aceeasi piata sau pe piete diferite, structuri similare cu birourile de credit; asta inseamna ca, doua firme nu pot sa utilizeze cu consecinte impotriva unor consumatori, datele legate de restantele inregistrate de acestia; daca tie ti s-ar interzice la Orange sa iti faci abonament pentru ca ai o datorie neachitata din 2000 la Vodafone, poti sa dai in judecata Orange si, 100 % ai castiga procesul si acestia ar fi obligati sa iti deschida contract.

Prescriptia dreptului la actiune in sens procesual inseamna de fapt o sanctiune stabilita prin lege, indreptata impotriva creditorului, care timp de 3 ani de zile , demonstreaza nepasare in recuperarea banilor sai, astfel incat daca el nu da in judecata un debitor in acest interval, se presupune ca nu a fost interesat in colectarea banilor, si atunci nu mai poate actiona in judecata debitorul.
Urban Iulian”

                                 sursa: http://www.buhnici.ro/2008/01/08/nu-platesc-doamna/
G.E.S.

articol transferat de pe www.infostart.cabanova.com






Amprenta “altruista” a Ego-ului


 

           Celebrul si controversatul dicton ”Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii” reprezinta esenta actiunilor care au un scop nobil dar ascund interese sau dorinte egoiste. Si asta vedem zi de zi, daca privim cu atentie. Eu sunt oarcum dezamagita de atitudinea unei doamne din Deva. Sincer, nu o inteleg, mi se pare trist si chiar periculos modul in care abordeaza actiunile caritabile intreprinse. Sa fiu mai explicita, de ani buni se ocupa de cainii maidanezi, in special de cei dintr-un adapost. Pana aici, doar respect si aprecieri. Ceea ce este toxic, e faptul ca doreste cu tot dinadinsul si fara discernamant sa i se “ridice in slavi” activitatea, declarand ca doar dansa si inca o persona se implica in ingrijirea acestor caini, negand in acest mod tot ajutorul altor cetateni si a asociatiilor prntru protectia animalelor. Ba, mai mult, “sapa” ca sa gaseasca puncte slabe acestor organizatii, spunand ca ea este sabotata fiindca nu i se recunoaste efortul ! Ce sa inteleg ? Ca face un act caritabil ca sa fie gratulata? Ca refuza sau neaga aportul altora doar ca sa iasa dansa in fata…. Ca sa ce?!
Bietii caini o duc extrem de greu, pentru ca doar prin colaborare si ajutor reciproc se pot rezolva probleme sociale si pot fi determinate autoritatile sa isi faca datoria sau sa sprijine organizatiile nonprofit. Este foarte trist si toxic sa vezi o astfel de atitudine intr-un proiect caritabil ! Pai, sa nu ne mai miram ca societatea noastra are evolutia “racului” !

G.E.S.





Cautandu-mi semenii

           De cand ma stiu pe lumea asta am avut strania senzatie ca sunt ca “picata din Luna”, cum se zice . Simteam ca toti cei din jurul meu, inclusiv familia, sunt diferiti total de mine. Adica, in afara de faptul ca eram toti “umanoizi”, nu prea aveam mare chestie in comun. Gandeam diferit, vedeam lumea diferit, percepeam diferit situatiile de viata si avem vise si dorinte, extraordinar de diferite, sa zic asa. Am crescut cu acest sentiment, care s-a materializat intr-o oarecare izolare si singuratate in ceea ce ma priveste. Destul de dureros pentru cineva nascut in zodia Leu…Fiindca iubesc oamenii, imi place sa socializez, sa fac schimb de idei, de opinii…Pentru ca simteam nevoia de a ma exprima, intr-un fel, scriam poezii. Zilnic. Visam sa scriu o carte. Citeam enorm. De altfel, vacantele de vara le petreceam cu prietenii din carti. Acolo ma simteam mai acasa decai in “lumea reala”. Timpul a trecut, ca Soarele nu sta pe loc (sau Pamantul ! :D ) si m-am indragostit. Apoi, am facut o alegere de viata, foarte devreme, renuntand la studiile universitare si alegand casatoria. Am crezut in acel timp ca gasisem omul asemeni mie, ba, mai mult, il iubeam si credeam ca si el ma iubeste la fel de neconditionat. Dar, dupa cum am spus, eu eram cea “picata din Luna” ! S-a dovedit ca cel ales nu era asemeni mie, ci era asemeni tuturor celorlalti. Si, in consecinta, nu m-a inteles, nu a reusit sa ma cunoasca, nu a stiut cum sa ma iubeasca, iar mariajul a fost un lung sir de ani otraviti. Eu, dupa o lunga lupta “cu morile de vant” ce a durat vreo doua decenii si un copil crescut intre doua lumi, am decis sa pun capat suferintei. Casatoria devenise un univers distructiv pentru toti cei ce faceam parte din el.


Si am pornit, speriata, pe noul drum din viata mea. Zi de zi, pas cu pas, ma regasesc pe mine, cea care scriam poezii stranii inainte de a intra in universul vijelios al casatoriei, cea care visam cu ochii la Soare si zambeam la adierea tandra a vantului. Da, sunt diferita de cei din jurul meu. Miraculos, acest lucru ma face fericita acum si pare sa ma conduca spre lumea mea. Sentimentul de singuratate, de om ce nu isi gaseste semenii, dispare, ca ceata sub razele sclipicioase de soare. Incep sa ii descopar pe cei asemeni mie! Si acum stiu si de ce nu ne intilnisem mai devreme…

G.E.S.






Printre cei ce mi-au atins destinul



         Am avut un moment de “flashback” rasfoind blogul lui Denisa si cel al lui Sebi. Cei mai simpatici bloggeri (Sebi fiind si cel mai premiat, asta se stie- celebrul VisUrat J  ) . Ei, ce trece timpul… Am lucrat cu amandoi, intai am fost colega cu Denisa, mai apoi, dupa ce farmecul ei l-a adus din Iasi in Deva, si cu Sebastian, la redactii de ziare. Erau inceputurile lor ca bloggeri, erau vremuri in care noi, “neblogerii”, ii priveam cu un respect ciudat. Nu pricepeam prea mult din pasiunea lor si, pentru unii, parea ca isi pierd vremea cu prostii :D
Mna, se stie ca omul denigreaza ceea ce nu intelege, e mai simplu asa pentru unii sa treaca prin viata.
Doamne, dar cum ne intoarce viata spre cei ce ne-au atins destinul in drumul lor, chiar daca nu am stiut in acel moment ! Personal, i-am respectat si i-am invidiat pentru ceea ce erau capabili sa faca si am fost si sunt mandra si onorata ca ii cunosc si am fost colegi.
Iata ca, dupa ceva ani, sunt si eu in “lumea lor”, pasind timid si descoperind, ca un copil, o lume fantastica ce are la baza oameni ca si Denisa Lala (Bargau) si Sebastian Bargau.
Mi-s dragi si le doresc o viata asa cum o viseaza- pentru ca ei viseaza frumos. 

The future is now

G.E.S.





_______________________________________________________________________________

Slabiciunea omului este mai vizibila la cei care nu-si dau seama de ea decat la cei care si-o cunosc . (Blaise Pascal)

"M-am intalnit astazi cu o persoana care a fost, datorita multor calitati, foarte respectata si apreciata. Acum este distrusa de alcool. S-a bucurat ca m-a vazut, am schimbat cateva vorbe dupa care a insinuat, tremurand, ca are nevoie de bani pentru medicamente. Primul instinct a fost sa o palmuiesc, sa se trezeasca. Dupa ce am privit-o inca o data mi s-a facut asa o sila incat am plecat :( "

http://www.facebook.com/cora.muntean.5

_________________________________________________________________

Cel ce ucide in liniste....alcoolul


http://www.doctor.info.ro/efectele_alcoolului_asupra_psihicului.html#.USD5HWXDxiE.facebook

Un articol foarte interesant despre efectele pe care le are consumul indelungat de alcool asupra psihicului si, implicit, asupra intregii functionari a organismului.


In Romania, consumul de alcool a devenit atat de "normal", ca si clipitul din ochi! Suntem o tara saraca, nu sunt locuri de munca, nu sunt locuinte, nu prea mai avem mare lucru. De ce? Asta e alta discutie. Insa, tocmai pentru ca suntem in aceasta situatie de criza perpetua, de ce ne facem viata si mai grea, chiar imposibila, cu alcool consumat zilnic?! De ce pare "cool" sa "fii manga" ?
Chiar nu vedem ca alcoolul distruge, chiar mai mult decat drogurile, personalitatea umana, familia, copiii, sensul pentru care ne trezim dimineata, chiar esenta vietii ?!
Femeile sunt batute, agresate, umilite, fortate la o viata de scandaluri si mizerie, condamnate sa devina niste vietati care isi trec zi dupa zi, fara sa mai simta vreo bucurie, sau macar sa mai simta ceva, orice, in asteptarea mortii. Copiii cresc cu sechele, isi dispretuiesc parintii, isi pierd acei "piloni" stabili care ar fi trebuit sa ii sustina in drumul spre crearea propriei lor vieti. Totul se prabuseste, se transforma din vis in cosmar, toti dorind sa nu il mai vada pe cel ce le-a trasformat viata in haos. Dar EL apara pe usa, duhnind, cu privirea goala, incercand sa stea pe picioare ca si cand ar fi treaz-trezut. Se prabuseste greoi pe un scaun. Nimeni nu spune nimic, de teama ca vreun cuvant, oricare, sa nu il "supere". E liniste in casa, fiecare incercand sa isi stapaneasca repulsia pentru propria existenta acolo. Hmmmm, dar e prea liniste ! DE CE ???? Si EL deschide gura. "Ce, nu va place ca am venit, ha? Va place numa' cand aduc bani...pai daaa, ca is prostu' vostru!" ...si incepe un nou episod de cosmar.

Apoi, uneori, vine o zi cand copiii nu mai inteleg de ce mama mai suporta toata aceasta scarbosenie de viata. 
Si mama decide :GATA.
Si pleaca, divorteaza, avand copiii alaturi.
Dar, vai !!! EL NU INTELEGE ! DE CE?? CE A FACUT ASA GRAV?? TOATE ASTEA IS D-ALE VIETII! NUUU, clar EA are pe altcineva! SIGUR! Ca doar, altfel, ce motiv ar fi avut sa il paraseasca ?! 

E o trista si jalnica pagina de viata. Pagina ce se regaseste, din nefericire, in viata multor femei.
De ce suporta femeia asa ceva ? 
De ce isi neaga demnitatea, feminitatea, respectul de sine, frumusetea, inteligenta si accepta sa traiasca in batjocura si dispret! 

G.E.S.
_________________________________________________________________
"Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin."
Parintele Nicolae Steinhardt

_________________________________________________________________

Viata de familie- cea dorita si cea reala



           Fiecare avem un vis despre cum sa arate viata cand vom avea familia noastra. Sa fim alaturi de persoana iubita, sa avem copii pe care sa ii crestem impreuna, cu dragoste. Sa incheiem orice neintelegere sau cearta cu un sarut si cu o imbratisare, cu o soapta de "te iubesc".
Cu aceasta poveste pornim pe drumul vietii... Insa, vine o zi in care ne oprim si privim la viata noastra, cea reala, dupa cativa ani de la primul pas. Si ne ingrozim! E un vis transformat in cosmar. De ce ? De cand ? Unde am gresit? Cine a gresit? Zeci de intrebari ne ametesc mintea, intr-un vartej dureros.
Si privim adanc, adanc in trecut. Acolo este raspunsul. Il gasim, il privim cu stupoare si apoi rasar noi intrebari: de ce am continuat din acel moment de dezastru? De ce nu am acceptat ca nu era acela drumul visului, nu langa acea persoana?!




             De ce am trait atat vreme, mintindu-ne ca doar ni s-a parut ca e cosmar?!
Pentru ca ne este greu sa recunoastem ca ne-am indragostit de o minciuna. Ca cel de langa noi este total opusul a ceea ce am "insistat" noi sa vedem. Cine e de vina? El ? Ea ? Amandoi. Unul a fost fatarnic, iar celelalt s-a lasat mintit. 
Atunci, unde este iubirea?! Nu este. Iubirea inseamna respect, sinceritate, grija pentru cel iubit, intelegere, daruire. Fatarnicia nu are loc in teorema iubirii.
Concluzia? Cand ati varsat prima lacrima si cel iubit nu a sters-o cu un sarut, nu mai faceti un alt pas pe acel drum. Cand el te loveste din primul an de casnicie, nu ii mai da ocazia sa o faca iar si iar, de-a lungul vietii. Caci o va face- apoi isi va cere iertare si va repeta mereu cat te iubeste ! Aici vorbim de fatarnicie, deci iubirea nu are loc in acea relatie.

G.E.S.

Fake freedom

There was a time when people could meet each other only in traveling, in moving from a place to another place for living. They were free, even if the region’s and country’s  borders existed. In romanian’s stories there is a man who walked from here till Roma! Was a time of freedom.
Now we are living in time of fake freedom. Yes, we are told that we are free but is a lie. To travel in some places there are visas needed and a lot of money. So, where is freedom?! To work in other places then the birh country is a real adventure and a big luck! So, where is the freedom?! In our days the planet is for people who have money and, of course, power, more then in the past. Slavery is legal now and there are laws to keep people blocked in poverty.

By G.E.S.








George Lois, cel mai prolific şi creativ om de publicitate al timpurilor noastre, a spus : 

„Numai cu un curaj nebun putem omorâ dragonii mediocrităţii care ne invadează castelele.”






Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu